Cocarde de nunta

1796

 Se spune că rolul cocardelor de nunta este acela de a-i deosebi pe nuntaşi de oamenii de rând. Totodată poat fi si o  mică amintire  pentru participanţii la eveniment. Cocardele au şi o semnificaţie cât se poate de profundă.

Cocarde de nunta, se foloseau din timpuri medievale, când un cavaler purta flori în piept, ca o declaraţie de dragoste pentru femeia pe care o iubea. Semnificaţia acestor floricele prinse în piept invitaţilor de către mireasă împreună cu domnişoarele de onoare, este de a purta noroc în căsnicie mirilor.

Deşi pare o alegere simplă care nu ar trebui să dea cine ştie ce bătai de cap, nu este chiar aşa. Sunt câteva reguli de care trebuie să ţinem cont în alegerea cocardelor, flori artificiale sau naturale, puse în piept nuntaşilor.

Cu toate regulile şi atenţia acordată fiecărui detaliu al nunţii voastre, cu siguranţă vor exista şi nemulţumiţi. Vă puteţi întâlni cu invitaţi care nu acordă prea mare importanţă acestor cocarde. Le scot din piept dacă îi incomodează sau nu se asortează ţinutei, ori nu acceptă să le fie prinse în piept pentru că le strică hainele. În cel mai bun caz, unii dintre aceştia le păstrează undeva într-o cutiuţă peste care mai dau din când în când şi se întreabă dacă e util să le mai păstreze sau nu. Efortul mirilor este destul de mare pentru achiziţionarea acestor cocarde, nu neapărat din punct de vedere financiar, ci mai ales din greutatea de a alege dintre atâtea modele, de a stabili numărul cocardelor, de a merge să le comande etc.

În ultima vreme, din ce în ce mai multe mirese renunţă să mai folosească cocarde pentru invitaţi (le păstrează cel mult pe cele pentru mire şi naş). Acest fapt se datorează în mare parte, opţiunii pentru mărturii. Marturiile câştigă tot mai mult teren, iar rolurile celor două într-un fel se suprapun. Totuşi, sunt mirese care consideră că mărturiile şi cocardele se pot folosi în paralel şi nu se exclud reciproc.

Dacă totuşi alegeţi cocardele, trebuie să ştiţi că, conform tradiţiei, avem trei tipuri de cocarde:

Cocarde  de nunta pentru mire, naşi şi părinţi

O regulă nescrisă spune că mirele trebuie să poarte o floare din buchetul miresei, iar naşul una din cel al naşei. Dar nu este obligatoriu! De reţinut este faptul că mireasa este cea care va prinde cocarda de nunta în pieptul mirelui şi naşului, atunci când aceştia vin să o ia, pentru a merge la biserică, unde va avea loc cununia religioasă.

cocarde de nunta Cocarde pentru domnişoare şi cavaleri de onoare

Domnişoarele şi cavalerii de onoare vor purta cocarde de nunta realizate din flori naturale în ton cu decoraţiunile nunţii. Este la modă ca domnişoarele de onoare să poarte corsaj în loc de cocardă!

Cocarde de nunta pentru restul invitaţilor

Cocardele purtate de restul invitaţilor sunt mai mici şi mai puţin spectaculoase, însă nu lipsite de importanţă şi farmec.

Fie că veţi opta pentru cocarde la nunta,fie că veşi alege mărturiile sau ambele, dumneavoastră faceţi regulile. În funcţie de ceea ce vă place, de stilul nunţii şi, nu în ultimul rând, de bugetul de care dispuneţi.

Vrajmasu Cristina

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentPalaria, noul trend pentru mirese
Articolul următorIstoria voalului miresei

Cauta furnizori:

Cauta

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here