Sunteţi pe ultima sută de metri cu pregătirile de nuntă şi nu v-aţi hotărât încă unde veţi petrece luna de miere? Mai bine mai târziu decât niciodată. Noi venim în ajutorul vostru cu câteva sugestii ale celor mai căutate destinaţii, pentru “Luna de miere”.
Chiar dacă suntem încă în timpul crizei, iar bugetul poate fi unul mai restrâns, avem şi avantaje. Ageţiile de turism asaltează tinerii însurăţei cu o multitudine de oferte, care mai de care mai atractive. Noi am cercetat piaţa agenţiilor şi am ales pentru voi cele mai căutate 10 destinaţii pentru o “Lună de miere” de neuitat!
1. Dacă sunteţi romantici, Parisul este fără îndoială alegerea potrivită. Turnul Eiffel, Muzeul Louvre, Catedrala Notre Dame sau Arcul de Triumf sunt doar câteva dintre atracţiile romanticului Paris.
2. În cazul în care doriţi să vă încântaţi privirea cu peisaje de vis, Roma vă va fascina. Atmosfera unică a Romei, istoria fascinantă şi gastronomia specifică, fac turiştii să-şi dorească să revină.
3. În ultimele decenii Antalya a devenit un adevărat imperiu al turismului. Îmbinarea perfectă dintre munţii Taurus şi Marea Mediterană, dintre istoric şi contemporan vă vor oferi o lună de miere de vis. Vă asigurăm!
4. Fie că alegeţi litoralul Greciei, fie insulele aparţinătoare, nu veţi regreta. Recunoscută pentru peisajele de vis şi istoria sa, Grecia şi insulele sale pot fi destinaţia perfectă pentru o lună de miere, oferindu-vă momente de neuitat.
5. Tenerifeeste cea mai mare dintre Insulele Canare. Nisipul fin, plajele scăldate în permanenţă de apele oceanului, activităţile acvatice şi relaxarea, ar trebui să fie motivele decisive pentru a alege această destinaţie pentru luna de miere.
6. Lagunele cu ape incitante, grădinile exotice şi fauna rar întâlnită, fac din Insulele Maldive una din cele mai râvnite locaţii pentru un sejur relaxant.
7. Egiptula atras dintotdeauna iubitorii de istorie şi curioşii din întreaga lume. Faimoasa ţară mai păstrează aerul mistic al antichităţii şi-l îmbină armonios cu şarmul faimoaselor plaje la Sharm El Sheikh.
8. Locaţia ideală atât pentru cei ce iubesc muntele cât şi pentru iubitorii de plajă şi soare, Croaţia este numită de unii şi “ţara albastră”. Răsăritul splendid şi apusul de neuitat vă vor fermeca.
9. Ţară plină de personalitate şi stil, Scoţia se mândreşte cu castelele, catedralele şi monumentele istorice unice în întreaga lume. Perfecţiunea şi frumuseţea masivelor muntoase, completate de limpezimea lacurilor, vă vor fermeca dorind să reveniţi în acest ţinut mirific.
10. Ţara lui Mozart şi Strauss, a istoriei misterioase şi a munţilor semeţi, Austria poate fi şi destinaţia voastră pentru luna de miere. Vara sau iarna, oraşelele de la poalele alpilor Australieni vă pot oferi romantismul la care visaţi.
În concluzie, pregătiţi-vă pentru cea mai frumoasă experienţă pe care o veţi trăi! De ce, e de la sine înţeles. Pentru că acum este timpul să vă relaxaţi după tot stresul nunţii şi să vă bucuraţi de începutul căsniciei.
Vrajmasu Cristina Maria